Acasă ARTICOLE Restaurante, săli de ceremonii

Restaurante, săli de ceremonii

8720 30 Ianuarie 2016

Fie că organizați o nuntă, un botez, un banchet, un bal, o zi de naștere sau o zi onomastică, este foarte important să alegeți un local potrivit pentru eveniment, deoarece acesta trebuie să ofere o atmosferă deosebită sărbătorii dumneavoastră.

Alegerea sălii de banchete, a sălii de nunți sau a restaurantului este unul dintre cele mai importante momente din organizarea și planificarea unui eveniment și este condiționată de anumite aspecte în funcție de nevoile și de dorințele dumneavoastră.

Căutările trebuie să înceapă din timp pentru a vă asigura că nu veți avea neplăcuta surpriză să nu găsiți liberă data dorită și că aveți suficient timp să studiați toate variantele disponibile și să nu luați decizii în grabă.

Două dintre cele mai importante criterii sunt: costul meniului și capacitatea sălii unde va avea loc ceremonia.

Deși pare o sarcină ușoară, alegerea meniului naște cele mai multe întrebări, tocmai datorită ofertei diversificate. Meniul tradițional este o alegere potrivită pentru orice festivitate, dar nu ar fi rău nici să aveți de oferit invitaților ceva deosebit, cum nu au mai gustat la alte petreceri. Deoarece cele mai mari cheltuieli sunt condiționate de meniu, este bine să discutați despre structura acestuia și să faceți o degustare a preparatelor ce vor fi servite la ceremonie.

De obicei tortul se comandă la o cofetărie specializată, însă dacă localul are o secție de patiserie unde poate fi preparat torul, atunci puteți fi sigur că nu vor fi probleme nici cu livrarea, nici cu calitatea lui, tot odată beneficiind de un cost minim din partea casei.

Cel de-al doilea aspect în alegerea localului este dimensiunea sălii în care are loc recepția. Este binevenit ca spațiul să fie generos cu o formă clasică (pătrata/dreptunghiulară), fără coloane, pereți sau separeuri și să corespundă cu numărul de invitați astfel ca sala să nu fie nici prea mică nici prea mare și să creeze disconfort invitaților. De asemenea, trebuie de ținut cont de culoarea predominantă din interior (mochetă, draperii, scaune) pentru a crea o atmosferă intimă și romantică.

Alegeți un local luminos, decorat în culori calde, favorabile pentru realizarea calitativă a pozelor și filmărilor. Un lucru important o reprezintă acustica sălii, din acest motiv e bine să vă asigurați că pereții sunt amenajați corespunzător, iar geamurile au draperii.

În ofertele unor localuri este inclusă și decorarea salonului fapt ce aduce beneficii din moment ce vă scutește de cheltuieli suplimentare și vă economisește timpul prețios.

Este esențial ca în momentul alegerii restaurantului să vă familiarizați cu echipa care va deservi evenimentul pentru a vă convinge că oaspeții dumneavoastră se vor simți bine și vor fi serviți la cel mai înalt nivel.

E bine ca sala să fie dotată cu un spațiu special amenajat pentru ansamblul de muzicieni, ce va încânta mesenii și un platou de dans unde aceștia vor putea să se distreze în pauzele dintre mese.

Odată ce ați ales localul, nu vă rămâne decât să savurați din farmecul de sărbătoare!